Crick a primit premiul Nobel pentru medicină, în anul 1962, pentru descoperirea structurii ADN-ului.
Miercuri, o scrisoare adresată fiului său, în care savantul britanic îi relata acestuia felul în care a făcut descoperirea, a fost vândută la o licitaţie organizată de casa Christie's cu 6 milioane de dolari, depăşind de trei ori estimările iniţiale.
Această sumă reprezintă un record mondial de preţ pentru o scrisoare vândută la licitaţie.
Medalia Nobel primită de Francis Crick a fost cumpărată de Jack Wang, patronul companiei chineze de biotehnologie Biomobie, a anunţat casa de licitaţii Heritage Auctions.
Francis Crick (1916-2004) a primit alături de James Watson şi de Maurice Wilkins premiul Nobel pentru medicină în 1962, pentru descoperirea structurii în formă de dublă spirală a ADN-ului.
Savantul britanic a fost recompensat şi cu medalia Copley, în 1975.
Medalia Nobel, păstrată într-un seif din California după moartea văduvei sale, a fost scoasă la licitaţie de moştenitorii cercetătorului.
O parte din sumele încasate vor fi donate în favoarea programelor de cercetări ştiinţifice şi vor finanţa activitatea Institutului Francis Crick, care va fi inaugurat la Londra, în anul 2015.