Antena 3 CNN Life Știinţă Locurile de pe Terra unde termometrele se dau peste cap !

Locurile de pe Terra unde termometrele se dau peste cap !

2 minute de citit Publicat la 14:49 09 Dec 2011 Modificat la 14:49 09 Dec 2011
Locurile de pe Terra unde termometrele se dau peste cap !
Staţia meteo Vostok, Rusia

Acest punct meteorologic strânge laolaltă specialişti ruşi, francezi şi americani. Vostok este situată la o distanţă de 1253 km faţă de Polul Sud şi 1260 km faţă de cel mai apropiat ţărm. Staţia meteo se află la 3500 m faţă de nivelul mării.
În 1983 a fost înregistrată cea mai scăzută temeperatură, -89.2 grade Celsius.
Vara, cea mai călduroasă zi nu trece de -21 de grade. În ciuda condiţiilor vitrege, există oameni care asigură permanenţa. 13 persoane pe timpul iernii polare şi 25 pe timp de vară.

Insula Ellesmere, Canada


Insula Ellesmere este a zecea ca mărime din lume. Nu este un paradis tropical ci este un deşert de gheaţă, aproape de Pol. Temperatura medie este de -20 de grade Celsius. Iarna coboară lejer sub -40 de grade. Cu toate că are o întindere vastă, insula nu are decât 170 de rezidenţi permanenţi. Sunt doar 3 aşezări omeneşti: Alert (cel mai nordic punct de pe planetă, populat de oameni ), Eureka şi Grice-Fjord. Insula este o atracţie pentru turişti, dar un zbor până aici costă 20 de mii de dolari.

Oymyakon, Rusia


Oymyakon este un sat în Yakutia, la 350 de km de Cercul Polar. Aici s-a înregistrat, în 1926, o valoare a temperaturii de 71.2 grade sub zero. Media temperaturii este de -47 de grade, iar uneori coboară sub 50 de grade. Împreună cu Groenlanda, este cel mai rece loc din emisfera nordică.

El Azizia, Libia

El Azizia este cu siguranţă cel mai fierbinte loc de pe Terra. În data de 13 septembrie 1922, aici s-a înregistrat o temperatură de 57.8 grade, în condiţii de umbră, la 5 m desupra solului. Actualmente, la nivelul solului temperatura depăşeşte 66 de grade Celsius.

Dallol, Etiopia

Dallol este o aşezare din nordul Etiopiei, la 50 m deasupra nivelului mării. Acest loc are media cea mai ridicată a valorilor termice pe timpul unui an, între 35 şi 40 de grade.

Death Valley, SUA

Este localizată în depresiunea californiană. În 1913, cea mai mare temperatură din emisfera vestică a fost de 56.7 de grade Celsius. Temperatura medie este de 46 de grade pe timpul zilei, noaptea fiind mai "răcoroasă", la 31 de grade.

Bangkok, Tailanda

Organizaţia Meteorologică Internaţională a desemnat capitala asiatică drept cel mai fierbinte oraş de pe glob. Media anuală a temperaturii este de 28 de grade, dar perioada cea mai călduroasă este cea dintre lunile Martie şi Mai, atunci când termometrul indică 34 de grade Celsius, iar valoarea umidităţii trece de 90%.

×
x close