Studiul a fost realizat de Miron Zuckerman şi Jordan Silberman, profesori de psihologie la Universitatea Rochester (SUA), şi Judith Hall, profesor de psihologie la Universitatea Northeastern, pe baza a 63 de cercetări anterioare, efectuate între anii 1921 şi 2012.
Cercetătorii recunosc că descoperirea lor "nu este nouă", însă spun că au dorit să realizeze o analiză sistematică a unui secol de studii despre corelaţia dintre inteligenţă şi sentimentul religios.
Autorii studiului au definit inteligenţa drept "abilitatea de a raţiona, de a planifica, de a rezolva probleme, de a gândi abstract, de a înţelege idei complexe, de a învăţa cu rapiditate şi de a învăţa din experienţă".
Sentimentul religios a fost definit ca fiind "credinţa în supranatural, oferirea de cadouri acestor puteri supranaturale şi realizarea de ritualuri în conformitate cu acele credinţe".
Cei trei autori au examinat un studiu coordonat în 1921 de Lewis Terman, profesor de psihologie la Universitatea Stanford. Pentru acel studiu, Lewis Terman a recrutat 1.500 de copii cu un coeficient de inteligenţă ce depăşea 135 de puncte la vârsta de 10 ani.
Acele date au fost reexaminate de Robin Sears, de la Universitatea Columbia, în 1995, şi de Michael McCullogh, de la Universitatea Miami, în 2005. Concluzia generală a ambelor reexaminări a fost aceea că voluntarii (cei 1.500 de copii) erau mai puţin religioşi în comparaţie cu populaţia generală.
De remarcat în datele colectate de Lewis Terman a fost că, în ciuda ateismului lor, 60% dintre copiii studiaţi au fost crescuţi în familii cu convingeri religioase "foarte stricte".
Al doilea studiu major examinat de Miron Zuckerman, Jordan Silberman şi Judith Hall a avut la bază arhivele de la Hunter College Elementary School, o şcoală generală pentru copiii deosebit de inteligenţi din New York.
Absolvenţii acestei şcoli, având un coeficient de inteligenţă de peste 140 de puncte, cu vârstele cuprinse în prezent între 38 de ani şi 50 de ani, au fost contactaţi de cei trei cercetători, care au descoperit că doar 16% dintre persoanele chestionate au găsit o anumită satisfacţie personală în religie.
Cercetătorii au fost de asemenea interesaţi de motivele din spatele acestei legături. O posibilă explicaţie avansată de cei trei cercetători este aceasta: cu cât oamenii sunt mai inteligenţi, cu atât ei sunt mai puţin dispuşi să se conformeze şi, de aceea, rezistă mai mult în faţa dogmei religioase.
Studiul mai relevă faptul că numărul de atei creşte în rândul persoanelor cu coeficient de inteligenţă ridicat dacă aceştia trăiesc în comunităţi religioase, întrucât acele persoane nu vor să se conformeze.
Oamenii inteligenţi nu vor să accepte convingeri care nu pot fi testate.
Deşi studiul a fost făcut pe mii de participanţi, de vârste diverse, aproape toţi proveneau din civilizaţia occidentală. Mai mult decât atât, 87% dintre persoanele implicate în acest studiu proveneau din Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, fapt care face ca studiul să se refere în principal la protestanţi, nu la evrei, nici la catolici.