Știința ne poate face viețile mai bune și, evident, mai ușoare și ne poate ajuta să găsim soluții pentru problemele serioase ale lumii în care trăim. Dar, la extrema cealaltă, poate fi folosită pentru a distruge definitiv vieți, scrie
playtech.ro.
Pentru că vorbim zilnic despre laturile pozitive ale științei, am alcătuit o listă de experimente mai mult sau mai puțin cunoscute, care au marcat istoria științei. De data aceasta, nu într-un mod constructiv.
În 2007, un tratament pentru leucemie cunoscut sub numele de THN1412 a intrat în teste. Inițial, a fost testat pe animale, și s-a descoperit că e complet sigur. Totuși, “sigur” e un termen relativ în știință, iar atunci când se referă la oameni, de obicei înseamnă că nu a fost fatal pentru animale. Atunci când au fost introduși în experimente subiecții umani, deși le-a fost administrată o doză de 500 de ori mai mică decât cea considerată sigură pentru animale, rezultatele au fost catastrofale. Au murit cinci oameni, iar acest lucru ne demonstrează că testele pe animale nu demonstrează tot timpul eficiența produselor.
Mai multe, pe
playtech.ro.