O nouă panoramă completă transmisă de roverul Curiosity al NASA arată dune de nisip pietrificate întinse peste terenul crestat de pe Muntele Sharp de pe Marte, informează site-ul news.yahoo.com, potrivit
Agerpres. Vedeţi imaginea la rezoluţie maximăEchipa științifică care se ocupă de roverul Curiosity a precizat că dunele din noile imagini, pe care le-au numit "unitatea Stimson", sunt asemănătoare cu structurile orizontale compuse din straturi înclinate cum sunt cele din Navajo Sandstone în Zion National Park (sud-vestul SUA). Privind geometria și orientarea dunelor de nisip, oamenii de știință pot obține informații despre vânturile care au creat aceste dune."Unitatea Stimson suprapune straturi de rocă sedimentară cu granulație extrem de fină constând dintr-un amestec
de lut și particule de nămol depuse într-un lac", au spus oficialii NASA într-o declarație. "Curiosity a examinat succesiv straturi mai înalte și mai recente ale Muntelui Sharp, începând cu cele de la baza muntelui, pentru a evidenția schimbările străvechi de mediu survenite în zonă".
Panorama se bazează pe zeci de imagini individuale luate de Mast Camera de pe rover la 27 august. De atunci, Curiosity s-a deplasat cu aproximativ 94 de metri la sud de acel loc pentru a vedea mai multe probe ale unității Stimson, a precizat NASA.
Roverul este acum în al patrulea an de activitate de la aterizarea sa pe Marte în august 2012. El a petrecut cea mai mare parte din cei trei ani fiind dirijat pe Muntele Sharp, numit oficial Aeolis Mons, înainte de a ajunge acolo în urmă cu un an.
Curiosity a făcut mai multe descoperiri importante de la sosirea pe planeta Marte, începând cu găsirea dovezii unei albii vechi de apă și continuând cu detectarea unor mari emanații de metan (un element care ar putea fi asociat cu viața) și găsirea de roci formate în prezența apei.
Unul dintre obiectivele roverului este de a caracteriza cât de locuibilă este acum planeta Marte și cât a fost în trecut. Un rover al viitorului, numit temporar Mars 2020, va pleca către Planeta Roșie peste cinci ani, mai informează news.yahoo.com.