Aprovizionările de Crăciun necesare astronauţilor prezenţi pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) vor ajunge la destinaţie cel mai devreme în cursul lunii viitoare, anunţă
AP.
Conform lui John Taylor, reprezentantul companiei SpaceX, verificările preliminarii la racheta purtătoare au scos la iveală unele "dificultăţi tehnice".
Taylor mai spune că un alt test va fi efectuat înainte de lansarea propriu-zisă, care este programată să aibă loc la data de 6 ianuarie.
În prezent, la bordul staţiei spaţiale se află un echipaj format din trei ruşi, doi americani şi o italiancă.
Anul trecut, astronauţii au fost de asemenea nevoiţi să-şi aştepte cadourile de Crăciun până în luna ianuarie.
Pachetele conţin echipamente, provizii şi cadouri trimise de familiile rămase pe Terra.
Transportarea acestora spre SSI urma să aibă loc în această lună, dar a fost întârziată din motive întemeiate: staţia spaţială s-a confruntat cu mici defecţiuni tehince, remediate însă rapid de membrii echipajului, iar ulterior, condiţiile meteo nefavorabile nu au permis lansarea rachetei, se relatează pe siteul NASA.
Cadourile de Crăciun sunt considerate a fi un sprijin moral important pentru astronauţi. Ei primesc lucruri confecţionate manual de copiii lor, fotografii sau alte mici atenţii, care îi ajută să păstreze o legătură mai apropiată cu Pământul.