Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire epocală făcută în Marea Neagră

Descoperire epocală făcută în Marea Neagră

2 minute de citit Publicat la 17:22 24 Mar 2016 Modificat la 17:22 24 Mar 2016
wreck-604364_960_720.jpg

Epava unei nave datând din secolul al II-lea a fost descoperită, miercuri, în Marea Neagră, de către reprezentanţi ai 'Societăţii de arheologie subacvatică' din Bavaria (Bavarian Society for Underwaterarchaelogy - BSfU), Germania, care doresc să sprijine autorităţile tulcene pentru a înfiinţa primul centru de cercetări arheologice subacvatice din România, scrie Agerpres.

'Estimarea noastră este că nava descoperită ieri (miercuri, n. red.) datează din secolul al II-lea după Hristos. (...) Am prelevat o parte dintr-o coastă, care a fost trasă de un trailer pentru o datare cât mai strânsă', a declarat, joi, în timpul unei conferinţe de presă, preşedintele BSfU, Tobias Pflederer. 

În epava descoperită de scafandrii autorizaţi UNESCO ai BSfU au fost găsite mai multe amfore care urmează să fie, de asemenea, datate. 

'Suntem aici de sâmbăta trecută şi cred că este cea mai importantă epavă descoperită până acum, pentru că este intactă', a mai spus Pflederer. 

BSfU a încheiat anul acesta un protocol de colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) 'Gavrilă Simion' din Tulcea, actul stând la baza unei cereri de finanţare depusă pentru accesarea a 2 milioane de euro în vederea înfiinţării unui centru de cercetări arheologice subacvatice. 

'Am depus deja cererea de prefinanţare pe mecanismul Investiţii Teritorial Integrate - Delta Dunării, iar proiectul are în vedere toată zona costieră a Mării Negre şi Delta Dunării. Vrem să înfiinţăm la Tulcea primul centru de cercetări arheologice subacvatice, primul de acest gen din România', a declarat George Nuţu, reprezentantul ICEM 'Gavrilă Simion'. 

Reprezentanţii BSfU şi cei ai instituţiei tulcene colaborează de anul trecut, până în prezent făcând studii atât în complexul Razim-Sinoe, în zona cetăţii Argamum, a insulei Bisericuţa, cât şi pe Dunăre, în zona cetăţii Noviodunum. 

BSfU s-a înfiinţat în anul 1984, numără 70 de membri, iar printre atribuţiile societăţii se numără inclusiv monitorizarea siturilor UNESCO subacvatice. 

Primele intenţii de realizare a unor cercetări arheologice subacvatice din judeţul Tulcea au fost făcute publice în urmă cu aproape nouă ani, fosta conducere a ICEM 'Gavrilă Simion' anunţând un parteneriat cu Universitatea din Iaşi, România. 

'În nordul Dobrogei nu s-a făcut nici o cercetare arheologică subacvatică. Deşi, în zona gurilor de la Portiţa, la câţiva kilometri de cetatea Argamum, marea aruncă pe mal amfore şi ceramică grecească arhaică până la amfore medievale şi există deja oameni specializaţi în recuperare. Este clar că acolo există o zonă cu multe epave pe care trebuie să le identificăm şi exploatăm ştiinţific împreună', declara în anul 2007, fostul director al ICEM, Florin Topoleanu. 

Delta Dunării, care include şi o parte din zona costieră a Mării Negre, este în patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991, fiind considerată una dintre cele mai bine conservate delte din Europa.

×
Etichete: epava Marea Neagrã
x close