Dispariţia civilizaţiilor antice, despre care s-a aflat că erau foarte dezvoltate, este o necunoscută care încă se încearcă a fi rezolvată.
Potrivit ultimelor date, o secetă lungă de 300 de ani ar fi putut fi cauza prăbuşirii a mai multor culturi mediteraneene, inclusiv a Greciei antice.
Mostrele colectate de arheologii care au participat la acest studiu arătau un declin al planctonului maritim şi a polenului provenind de la iarba de mare, dezvăluind că lacul a fost un port ce avea acces la mare până în jurul anului 1450 î.e.n., când s-a transformat, de-a lungul a 100 de ani, într-o lagună fără acces la mare.
Mai mult, polenul a scos la iveală faptul că agricultura din zonă s-a prăbuşit în jurul anului 1200 î.e.n., revenindu-şi abia în jurul anului 850 î.e.n.
„Această schimbare climatică a dus la eşuarea recoltelor, moarte, foamete, ceea ce a precipitat crizele socioeconomice şi a forţat migrarea oamenilor în regiune”, se arată în noua cercetare.
Rezultatele acestui studiu oferă noi dovezi în favoarea ipotezei ce susţine că o secetă masivă a stat la baza acestui misterios colaps din Epoca de Bronz.