O serie de ondulații și vibrații neobișnuite semnalate în inelele planetei Saturn deschid o fereastră spre misterioasele procese care se produc în atmosfera superdensă a uriașei planete gazoase, semnalându-le oamenilor de știință că Saturn ar putea avea o altă structură decât și-au imaginat, conform unui material publicat de SPACE.com, scrie
Agerpres.ro. Miliarde de particule de praf, gheață și rocă formează inelele cu diametrul de 273.600 kilometri ale planetei Saturn. Aceste inele sunt foarte active, formând ondulații sau valuri care se deplasează spre exteriorul inelelor, în spirale, majoritatea lor fiind provocate de atracția gravitațională a celor 62 de luni ale lui Saturn. Oamenii de știință au remarcat însă și niște ondulații care se deplasează spre interior, valuri ce sunt probabil produse de ceva necunoscut din interiorul lui Saturn.
Majoritatea modelelor teoretice cu privire la această planetă pornesc de la premisa că Saturn, la fel ca și celelalte planete gazoase, este uniformă — un uriaș și dens înveliș gazos care acoperă un nucleu mic, probabil teluric, care ar putea avea dimensiunile apropiate de cele ale Terrei. Dacă luăm însă în discuție ondulațiile observate în inelele lui Saturn, problema se complică.
"Una dintre posibilele cauze (ale acestei serii de oscilații) ar putea fi un fel de perturbație din interiorul lui Saturn", conform planetologului Phillip Nicholson de la Universitatea Cornell din New York. Oamenii de știință au remarcat semnele acestei perturbații încă din anii '90, iar o echipă sub coordonarea lui Nicholson a apelat la măsurători mai precise pentru a înțelege condițiile în care se produc aceste oscilații care par să reflecte o activitate din interiorul planetei — ca un fel de seisme saturniene.
Citiţi mai mult pe
Agerpres.ro.