O planetă i-a uimit pe oamenii de știință. Nu reușesc să înțeleagă cum s-a format atât de repede
Publicat acum 6 ore si 22 minute
Luna a avut un câmp magnetic timp de cel puţin 2 miliarde de ani, de două ori mai mult decât se credea până acum, conform analizei unei roci selenare aduse de astronauţii din echipajul misiunii Apollo 15, în 1971, informează newscientist.com.
Atunci când rocile magnetice fierbinţi se află în prezenţa unui câmp magnetic, electronii atomilor ce le compun se aliniază în respectivul câmp ca nişte mici busole. Pe măsură ce roca se răceşte, orientarea acestor electroni şi implicit informaţiile despre câmpul magnetic care a determinat respectiva orientare, sunt conservate.
Mica rocă analizată, parţial acoperită cu sticlă topită, s-a format probabil în urma impactului unui meteorit. Sonia Tikoo de la Universitatea Rutgers din New Jersey şi colegii ei au reîncălzit roca selenară până la temperatura de 780°C, o temperatură similară celei din momentul formării, şi au expus-o unui nou câmp magnetic. Această rocă s-a format în urmă cu 1 până la 2,5 miliarde de ani şi conţine astfel informaţii despre câmpul magnetic selenar din acea perioadă de timp.
În urma experimentului cercetătorii au aflat că roca s-a format într-un câmp magnetic de aproximativ 5 microtesla, adică de aproximativ 10 ori mai slab decât câmpul magnetic terestru din prezent.
Studii anterioare ale unor roci selenare ce s-au format în urmă cu 4 miliarde de ani indicau faptul că în acea perioadă de timp Luna avea un câmp magentic de aproximativ 100 microtesla - chiar mai puternic decât câmpul magnetic terestru din prezent. În urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani Luna şi-ar fi pierdut câmpul magnetic.
Unii cercetători sunt de părere că intensitatea câmpului magnetic selenar ar fi crescut în contextul interacţiunii cu gravitaţia terestră pentru că în acea perioadă de timp, planeta noastră şi Luna se aflau la o distanţă mult mai mică una de cealaltă decât se află acum. Pe atunci, cele două corpuri cereşti se aflau suficient de aproape pentru ca influenţa gravitaţională a Pământului să atragă şi să rotească scoarţa lunară, determinând şi rotirea în aceeaşi direcţie a nucleului din rocă topită al satelitului. Mişcarea metalelor topite din nucleul Selenei ar fi generat câmpul magnetic al acesteia.
Câmpul magnetic lunar iniţial, mai puternic, a dispărut în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani, după ce Luna s-a îndepărtat de Pământ. În acea perioadă, un alt mecanism geologic a generat un al doilea câmp magnetic selenar, mai slab, care s-a păstrat timp de încă 1 miliard de ani, sau chiar mai mult. Cercetătorii sunt de părere că acest câmp magnetic a fost întreţinut de nucleul selenar care se răcea încet, iar materiile topite de densitate mai mică erau împinse înspre exteriorul său.
"Dacă pe Lună, un corp pe care îl considerăm mort din punct de vedere geologic, a existat atât de mult timp un câmp magnetic, atunci această descoperire ar putea avea implicaţii şi pentru alte planete cu sau fără câmpuri magnetice", a comentat Georgiana Kramer, cercetător la Lunar and Planetary Institute din Texas.
Deocamdată, spre exemplu, oamenii de ştiinţă nu cunosc de ce Mercur are un câmp magnetic, la fel ca şi Pământul, pe când Venus şi Marte nu au. În cazul Lunii, câmpul său magnetic ar fi fost rezultatul interacţiunii gravitaţionale cu Terra, condiţii în care atracţia reciprocă dintre planetele vecine ar putea fi un factor important pentru menţinerea unui câmp magnetic planetar.
"În apropierea lui Marte nu există niciun obiect suficient de masiv pentru a se manifesta astfel de efecte mareice, dar Mercur are în apropierea sa Soarele", a subliniat Kramer.
Iar cum existenţa unui câmp magnetic este o condiţie pentru apariţia vieţii, pentru că astfel de câmpuri protejează planetele de impactul radiaţiilor stelare, explicarea modului în care se formează şi se conservă un astfel de câmp magnetic ne poate ajuta să identificăm mai uşor planetele pe care ar putea exista viaţă.
