Antena 3 CNN Life Știinţă De unde va veni sfârșitul omenirii. Ce specie va apărea în loc

De unde va veni sfârșitul omenirii. Ce specie va apărea în loc

<1 minut de citit Publicat la 10:12 25 Apr 2018 Modificat la 10:12 25 Apr 2018
o_1cbtqaosaool1uf11qvco2eg838.jpg
foto: Pixabay.com

Conform unui studiu realizat de Seth Shostak, director al Institutului pentru Cercetarea Inteligenţei Extraterestre din California, sfârşitul omenirii se va produce în momentul în care copiii modificaţi genetici şi roboţii înzestraţi cu memorie artificială ne vor depăşi ca număr.

Din câte se pare, acest moment se apropie cu paşi repezi, deoarece tehnologiile din domeniul modificării genetice vor primi în curând aprobările pentru a fi implementate, scrie descopera.ro.

Cercetătorul susţine că primul pas pe care ar trebui să-l facem este să înţelegem pe deplin mecanismele biologiei moleculare. După ce acest obiectiv este îndeplinit, vom putea să vindecăm toate bolile existente şi să concepem copii imuni la toate virusurile.

Totodată, Shostak este de părere că, în viitorul apropiat, umanitatea va explora mai intens spaţiul cosmic, cu scopul de a obţine noi resurse şi a evita suprapopularea Terrei.

 

×
x close