Conform oamenilor de ştiinţă, pacienţii ale căror gene îi plasează în grupul persoanelor cu risc scăzut beneficiază de o perioadă mai lungă de supravieţuire, fără cancer, decât pacienţii din grupul cu risc mare.
Specialiştii de la Academia Sinica şi de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au identificat genele implicate în invazia celulară, folosind panelul de 60 de linii celulare canceroase umane NCI-60 deţinut de National Cancer Institute din Statele Unite.
Comparând tiparul de activare a fiecăreia dintre aceste gene, în diferite linii celulare, cu felul în care aceste linii au reacţionat la 99 de medicamente anticancer, oamenii de ştiinţă au reuşit să micşoreze lista de gene până au ajuns la acelea care ar putea să influenţeze rezultatul chimioterapiei.
"Studiul nostru a descoperit opt gene care sunt implicate în invazia celulară, iar activarea relativă a acestor gene este corelată cu rezultatul chimioterapiei, inclusiv cu receptorul pentru factorul de creştere EGF", a declarat profesorul Ker-Chau Li, de la Academia Sinica şi UCLA, coordonatorul studiului.
Potrivit aceluiaşi medic, cinci medicamente - paclitaxel, docetaxel, erlotinib, everolimus şi dasatinib - au efectele cele mai pronunţate.
Oamenii de ştiinţă susţin că această descoperire ar putea să îi ajute pe medici în alegerea celor mai potrivite tratamente individualizate în terapia anticancer.