În timp ce atenţia opiniei publice este concentrată pe efectele schimbărilor climatice, viaţa de pe Pământ este ameninţată de un alt pericol major, creat chiar de om. Umanitatea produce în prezent mai mult de 83.000 de chimicale diferite, dintre care o treime sunt toxice şi pot produce cancer şi mutaţii.
Producţia mondială de subtanţe toxice este de 30 de milioane de tone anual, în cadrul unei industrii despre care Organizaţiile Unite spun că va avea o valoare de 6,4 trilioane de dolari până în 2020 şi care îşi va tripla valoarea până în 2050.
Asta înseamnă că producţia de chimicale cancerigene pe cap de locuitor, la nivel mondial, este de 1,4 kilograme anual. În SUA, producţia ajunge la 5,6 kilograme pe cap de locuitor, în fiecare an, arată Science Alert.
Recent, cercetătorii au descoperit că substanţele periculoase create de om sunt acum omniprezente pe Pământ şi se „deplasează” pe întreaga Terră, în sol, apă şi alimente.
Potrivit studiilor, chimicalele produse se om se găsesc din stratosferă până în apele oceanelor şi chiar pe Vârful Munţilor Everest (unde şi fulgii de zăpadă proaspeţi sunt contaminaţi).
Chimicalele industriale au fost descoperite de oamenii de ştiinţă în păsări, peşti, mamifere şi alte forme de viaţă care nu au luat niciodată contact cu oamenii. Pe de altă parte , chimicalele sunt extrem de valoroase şi utile. Pot salva vieţi şi aduc extrem de mulţi bani. Dar tot acest efort ar putea fi în zadar, dacă omul nu va concepe un sistem de controlare a răspândirii substanţelor pericoloase pe Terra. Acestea ar putea produce efecte negative ireversibile pe planeta pe care locuim.