Antena 3 CNN Life Știinţă Corpul uman ar putea deveni imun la HIV. Tratamentul experimental care va PREVENI infectarea

Corpul uman ar putea deveni imun la HIV. Tratamentul experimental care va PREVENI infectarea

1 minut de citit Publicat la 22:11 23 Ian 2013 Modificat la 22:11 23 Ian 2013
Corpul uman ar putea deveni imun la HIV. Tratamentul experimental care va PREVENI infectarea
Foto: tvnmeteo.tvn24.pl
Cercetătorii de la Universitatea Stanford au dezvoltat o metodă prin care pot multiplica gene folosite cu scopul de a crea imunitate celulară faţă de virusul HIV, scrie medicaldaily.com

Tratamentul experimental va preveni infectarea cu HIV a celulelor dar va putea susţine şi sistemul imunitar al celor deja infectaţi cu HIV, astfel încât lupta împotriva virusului să poată fi purtată de organism.

Tratamentul reprezintă o formulă îmbunătăţită a soluţiei care a funcţionat atât de bine în cazul pacientului din Berlin. Timothy Brown, cunoscut mai mult sub pseudonimul de pacientul din Berlin, este primul om din istorie vindecat de HIV printr-un transplant de măduvă osoasă.

Oameni care se nasc cu o mutaţie a receptorului CCR5, una dintre cele două proteine de care se foloseşte HIV-ul pentru a intra în celulele T, sunt imuni la acest virus. Timothy Brown a primit măduvă osoasă tocmai de la un individ care avea această mutaţie.

Pentru că metoda prin care a fost tratat Brown nu poate fi utilizată din cauză că transplantele de măduvă sunt foarte riscante, acum, specialiştii au o nouă abordare care presupune copierea unor gene rezistente la HIV şi introducerea lor într-o celulă.

În acest moment există două metode diferite care sunt testate. Pe de-o parte, oamenii de ştiinţă de la Sangamo BioSciences din Richmond, California, au modificat receptorul CCR5 astfel încât să semene cu cel rezistent în mod natural. În acest moment, procedura este deja testată pe pacienţi suferinzi de SIDA.

Pe de altă parte, cercetătorii de la Stanford susţin că au găsit o metodă şi mai puternică de prevenire a HIV-ului. Ei au introdus, într-o secţiune neavariată a receptorului CCR5, trei gene care măresc rezistenţa imunitară la HIV, prevenind pătrunderea virusului prin receptorii CCR5 şi CXCR4.

„Tratamentul cu celule T rezistente nu va vindeca persoanele deja infectate cu HIV. Totuşi, acest set protector de celule T ar împiedica colapsul sistemului imunitar”, a explicat coautorul studiului, Dr. Sara Sawyer.

Tratamentul ar putea fi utilizat ca o alternativă la cocktail-ul de medicamente folosit de mulţi bolnavi de HIV care vor să împiedice dezvoltarea SIDA.

Studiul urmează să fie publicat într-un număr viitor al Journal Molecular Therapy.

×
Etichete: SIDA sistem imunitar
x close