Antena 3 CNN Life Știinţă China lansează primul modul din viitoarea ei staţie spaţială la sfârşitul lunii

China lansează primul modul din viitoarea ei staţie spaţială la sfârşitul lunii

<1 minut de citit Publicat la 14:44 20 Sep 2011 Modificat la 14:44 20 Sep 2011
China lansează primul modul din viitoarea ei staţie spaţială la sfârşitul lunii
Foto: aviationnews.eu
China va lansa între 27 - 30 septembrie primul modul din viitoarea ei staţie spaţială, denumit "Tiangong 1" ("Tiangong înseamnă "Palat celest"), a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al centrului de lansări spaţiale Jiuquan, citat de agenţia de presă China Nouă.
   
Potrivit AFP, racheta Long March 2F care va lansa modulul a fost deja adusă la locul de unde va fi efectuată lansarea.
   
În aprilie, primul spaţionaut chinez, Yang Liwei, le-a spus jurnaliştilor că prima "întâlnire spaţială" chinezească dintre Tiangong şi un vehicul fără oameni la bord, care va marca prima etapă din procesul de construcţie a unei staţii spaţiale chinezeşti, va fi efectuată anul acesta.
   
Cu o greutate de opt tone, Tiangong 1 trebuie să rămână doi ani pe orbită în jurul Terrei şi va primi vizitele vehiculului Shenzou 8.
   
Dacă amarajul reuşeşte, Tiangong 1 va primi succesiv, în 2012, vehiculele spaţiale Shenzhou 9 şi Shenzhou 10, care vor avea spaţionauţi la bord.
   
În 2016, China prevede să lanseze şi un laborator spaţial.

×
Etichete: China Terra vehicul
x close