Antena 3 CNN Life Știinţă Cele mai detaliate imagini ale Soarelui, la o rezoluţie fără precedent, publicate de Agenția Spațială Europeană și NASA

Cele mai detaliate imagini ale Soarelui, la o rezoluţie fără precedent, publicate de Agenția Spațială Europeană și NASA

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:26 25 Mar 2022 Modificat la 12:26 25 Mar 2022
soare
Sursa foto: ESA & NASA/Solar Orbiter/EUI team

Imaginile au fost făcute când Solar Orbiter se afla la o distanţă de aproximativ 75 de milioane de kilometri, la jumătatea distanţei dintre lumea noastră şi stea, anunţă Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Telescopul de înaltă rezoluţie al EUI face fotografii cu o rezoluţie spaţială atât de mare încât, la acea distanţă apropiată, este necesar un mozaic de 25 de imagini individuale pentru a acoperi întregul Soare.

Realizate una după alta, imaginea completă a fost surprinsă pe o perioadă de mai mult de patru ore, deoarece fiecare mozaic durează aproximativ 10 minute, inclusiv timpul pentru ca nava spaţială să se îndrepte de la un segment la altul, potrivit Adevărul.ro

EUI realizează imagini ale Soarelui la o lungime de undă de 17 nanometri, în regiunea ultravioletă extremă a spectrului electromagnetic. Aceasta dezvăluie atmosfera superioară a Soarelui, coroana, care are o temperatură de aproximativ un milion de grade Celsius.

În total, imaginea finală conţine mai mult de 83 de milioane de pixeli într-o grilă de 9148 x 9112 pixeli. Pentru comparaţie, această imagine are o rezoluţie de zece ori mai bună decât ceea ce poate afişa un ecran TV 4K.

×
x close