Persoanele care consumă bere în cantităţi moderate sunt expu
se unui risc mai mic de a suferi din cauza depresiei,
comparativ cu cele care nu consumă alcool sau îl consumă abuziv,
a demonstrat un studiu al institutului Nord-Trondelag Helath Study din Norvegia,
citat de Mediafax. Studiul a fost realizat pe baza analizării a 38.000 de persoane.
"Depresia este o boală reală, este o tulburare a stării afective, care duce la instalarea unei stări de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă mai lungă de timp, iar berea poate fi un aliat în combaterea apariţiei acesteia. Ceea ce nu trebuie uitat însă este că efectul benefic al berii, şi în acest caz, se face simţit exclusiv în cazul în care este consumată în cantităţi moderate", spune Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Legătura dintre non-băutori şi depresie are o conotaţie de natură socială, interdependenţă putând fi pusă şi pe seama faptului că abstinenţii au mai puţini prieteni apropiaţi decât consumatorii de alcool în general şi bere în particular.
Cei care nu beau bere pot considera că este mai greu să dezvolte prietenii puternice, neavând avantajul berii ca liant social.
Potrivit cercetătorilor, în cazul celor care nu consuma alcool pot fi identificate anumite trăsături de personalitate care conduc atât la abstinenţă, cât şi la depresie.
Bineînţeles, abuzul de alcool este asociat cu depresia şi alte rezultate nedorite.
Atât cercetatorii străini, cât şi membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănănate şi Nutriţie recomandă un consum moderat de bere, alături de o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă sănătos, se mai arată în comunicatul citat.