O planetă i-a uimit pe oamenii de știință. Nu reușesc să înțeleagă cum s-a format atât de repede
Publicat acum 6 ore si 40 minute
Numărul de oameni de pe Terra a fost relativ mic până recent. Acum 10.000 de ani nu existau mai mult de câteva milioane de oameni pe planetă, iar pragul de 1 miliard a fost atins la începutul anilor 1800.
Un studiu al Naţiunilor Unite arată că, la momentul actual, populaţia planetei numără peste 7,3 miliarde. Numărul ar putea ajunge la 9,7 miliarde până în 2050 şi la 11 miliarde la sfârşitul acestui secol, potrivit jurnaliștilor de la BBC.
Creşterea populaţiei este foarte rapidă și nu se poate estima care vor fi consecinţele. Ar mai putea dura secole întregi până ce populaţia planetei să ajungă la o valoare pe care planeta să o poată suporta, spun specialiștii.