Pentru început bacteria Cynthia şi-a făcut treaba cu repeziciune, reducând într-un timp record efectele petelor de petrol asupra vegetaţiei marine. Însă succesul a fost unul de scurtă durată. După un timp, bacteria a abandonat petele de petrol şi a început să se hrănească cu elemente organice.
Aşa se face că în "dieta" ei au intrat peştii, focile şi alte animale marine. Astfel, vietăţile care intrau în contact cu apa în care se afla Cynthia erau predestinate unui sfârşit chinuitor. În doar câteva zile pielea lor era mâncată, iar carnea suferea ulceraţii teribile, care într-un final le provoca moartea.
Pentru că Cynthia a fost prima bacterie sintetică, creată într-un laborator, dezvoltarea ei a fost scăpată de sub control: s-a multiplicat mai mult decât credeau oamenii de ştiinţă că o va face.
Astfel, peste 5000 de păsări a murit numai în Arkansas, 500 în New Orleans, iar peştii - aproape 100.000 - au fost găsiţi morţi în nordul Louisianei.
CNN relata în acea perioadă: "Celor 128 de muncitori care lucrează pentru a îndepărta pata de petrol din Golful Mexic li s-a cerut să NU meargă în spitalele publice pentru a-şi trata eventualele probleme medicale". Şi asta pentru că autorităţile se temeau de evoluţia rapidă a acestor boli provocate de Cynthia.
La scurt timp, oameni care au înotat în Golf au fost infectaţi. Unii s-au umplut de băşici purulente, care le-au mâncat carnea până la oase. Pentru că nu răspundeau la niciun tratament, aceştia au murit în agonie.
Unde se va ajunge? Este o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem de fiecare dată când ne gândim să intrăm în apă...