Avionul Solar Impulse 2 şi-a reluat călătoria în jurul lumii, în a cea de-a 5-a etapă a acestui tur al unui avion propulsat doar cu energie solară.
Aparatul, la comanda căruia se află elveţianul Bertrand Piccard, a decolat din Myanmar şi se îndreaptă spre China.
Călătoria în jurul lumii a început pe 9 martie, în Emiratele Arabe Unite şi va fi realizată în 12 etape.
Avionul Solar Impulse 2 (SI2) este propulsat cu ajutorul a peste 17.000 de celule solare care acoperă aripile sale cu o anvergură de 72 de metri. Aparatul este construit din fibră de carbon şi are o greutate de numai 2,5 tone, adică mai puţin de 1% din greutatea unui avion Airbus A380.
Aeronava va parcurge în total 35.000 de kilometri, cu o viteză relativ modestă (între 50 şi 100 kilometri pe oră), survolând două oceane (Pacific şi Atlantic).
Călătoria în jurul lumii, efectuată la o altitudine de cel mult 8.500 de metri, va dura cinci luni şi va include 25 de zile de zbor efectiv. Revenirea avionului la Abu Dhabi este programată pentru sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.
Această misiune este rezultatul a 12 ani de cercetări ştiinţifice realizate de André Borschberg şi Bertrand Piccard. În plus faţă de o reuşită tehnică, cei doi doresc să transmită şi un mesaj politic.
"Pionierii secolului trecut au rescris limitele a ceea ce se considera a fi posibil. Astăzi, aventura tehnologică trebuie să continue, cu scopul de a ameliora calitatea vieţii”, a precizat Bertrand Piccard.