Antena 3 CNN Life Știinţă Un asteroid potenţial periculos, cu diametrul de 180 de metri, a fost descoperit în apropierea Pământului

Un asteroid potenţial periculos, cu diametrul de 180 de metri, a fost descoperit în apropierea Pământului

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:28 03 Aug 2023 Modificat la 19:28 03 Aug 2023
asteroid
Sursa foto: profimediaimages.ro

Asteroidul cu diametrul de 180 de metri - denumit oficial 2022 SF289 - orbitează suficient de aproape de Pământ pentru a fi considerat un asteroid potenţial periculos (PHA), scrie livescience.com.

Din fericire, nu există un risc de coliziune cu acest asteroid în perioada imediat următoare.



Acel asteroid s-a apropiat destul de mult de Pământ în septembrie 2022, când a zburat la aproximativ 7,2 milioane de kilometri de planeta noastră, potrivit NASA.

Citeşte şi: Un asteroid periculos a trecut neştiut pe lângă Terra! Era mai mare decât cel care a creat uriașul crater din Arizona

Recent, astronomii au observat prezenţa acestei roci spaţiale în momentul în care au testat un nou algoritm ce a fost conceput pentru detectarea asteroizilor mari cu ajutorul unor secvenţe mici de date ştiinţifice.

Ei se declară încrezători că 2022 SF289 ar fi doar vârful aisbergului în ceea ce priveşte detectarea de asteroizi de către Observatorul Rubin şi noul algoritm.

Ar putea exista mii de PHA "ascunse" şi care ar pluti în jurul planetei noastre în timp ce "evită" detectarea.

×
TOP articole
x close