Această cercetare se bazează pe evaluarea unui grup de persoane infectate cu virusul H7N9 în estul Chinei, ţara unde a apărut virusul, notează Agerpres.
În rândul acestor subiecţi s-a evidenţiat cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, despre care autorii studiului cred că a transmis virusul fiicei sale.
Bărbatul amintit mai sus a vizitat o piaţă cu păsări vii, iar fiica sa, în vârstă de 32 de ani, a contractat ulterior virusul deşi nu fusese recent într-un asemenea loc, ceea ce înseamnă că este posibil să fi luat virusul de la tatăl său. Ambii se numără printre cele 43 de persoane decedate.
Potrivit experţilor, nu sunt motive serioase de îngrijorare. Oamenii de ştiinţă susţin că H7N9 NU este pe punctul de a declanşa o pandemie globală, dar această cercetare arată că este nevoie în continuare de vigilenţă în această problemă. Ei subliniază că virusul nu a dobândit deocamdată capacitatea deplină de a se transmite eficient de la om la om.
Noul virus al gripei aviare, care nu a fost descoperit la om până în luna februarie a acestui an, a infectat până în prezent 133 de persoane în China şi Taiwan, dintre care 43 şi-au pierdut viaţa.
Este nevoie de cercetări suplimentare pentru a trage concluzii privind potenţialul real al transmiterii virusului de la om la om.