Antena 3 CNN Life Sănătate Unul din doi oameni ar putea dezvolta cel puțin o tulburare mintală, până la 75 de ani, arată noile studii! Psihologul Mirela Zivari: "Calitatea vieţii este o mare problemă"

Unul din doi oameni ar putea dezvolta cel puțin o tulburare mintală, până la 75 de ani, arată noile studii! Psihologul Mirela Zivari: "Calitatea vieţii este o mare problemă"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 09:59 08 Aug 2023 Modificat la 09:59 08 Aug 2023

Cercetătorii de la Universitatea Queensland din Australia şi cei de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard din SUA transmit că primele semne care prevestesc boala apar încă din adolescenţă şi din tinereţe.

Noul studiu, publicat în revista Lancet Psychiatry, a inclus date colectate de la 156.331 de adulţi din 29 de ţări şi regiuni între anii 2001 şi 2022. 

Potrivit lui John McGrath, coordonatorul studiului şi profesor la Queensland Brain Institute din cadrul UQ, rezultatele demonstrează prevalenţa ridicată a afecţiunilor din registrul bolilor mintale, în contextul în care 50% din populaţie va dezvolta cel puţin o astfel de afecţiune până la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Citeşte şi: Când trebuie să mergi la un psihiatru și când trebuie să mergi la un psiholog

Conform studiului, vârsta maximă a primei manifestări a fost de 15 ani, iar vârsta medie a declanşării bolii a fost de 19 ani pentru bărbaţi şi de 20 de ani pentru femei.

"Descoperirea noastră subliniază nevoia de a investi în ştiinţele neuronale de bază pentru a identifica motivul pentru care aceste boli se dezvoltă”, a declarat John McGrath.

"Din ce în ce mai mulţi dintre noi avem mari probleme din punct de vedere al calităţii vieţii, al somnului"

"Cu siguranţă ar trebui să facem o lecţie de psihiatrie şi să încercăm să vedem cele două mari categorii de tulburări cele care ţin de psihoze şi cele care ţin de nevroze, după încadrările noastre, şi cred că mai degrabă putem să evidenţiem o serie de factori din categoria acelor tulburări care apar ca şi rezultat, consecinţă a factorilor de viaţă.

Citeşte şi: Criză acută de medici în spitalele din România, în special în oraşele mici şi în mediul rural

Şi aici putem să ne gândim la felul în care oamenii gestionează stresul, felul în care fac faţă unor schimbări bruşte, la traume, felul în care experienţele personale îşi pun amprenta asupra construirii şi a tulburărilor de personalitate. Este extrem de complicat să identificăm în acest moment, în funcţie de datele studiului publicat, exact care sunt factorii.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe noi ar fi creşterea numărului de persoane diagnosticate cu anxietate, cu depresie.

În perioada postcovid, această pandemie psihică a consecinţelor Covid-ului pe termen mediu şi lung, ne dăm seama că din ce în ce mai mulţi dintre noi avem mari probleme din punct de vedere al calităţii vieţii, al somnului. Apar foarte multe tulburări alimentare, care afectează mai ales populaţia tânără.", a explicat Mirela Zivari, psiholog, în direct la Antena 3 CNN.

×
x close