Antena 3 CNN Life Sănătate Ministrul Sănătății, la spitalul „Marie Curie”. Trei copii morți. Haos în ancheta autorităților

Ministrul Sănătății, la spitalul „Marie Curie”. Trei copii morți. Haos în ancheta autorităților

1 minut de citit Publicat la 11:33 17 Feb 2016 Modificat la 11:33 17 Feb 2016
min.jpg
UPDATE: La finalul vizitei, ministrul Sănătății a declarat că ancheta deschisă în acest caz este departe de a fi finalizată, lucru care îl frustrează. “Trebuie să luptăm cu toţii pentru copiii aceştia. Despre ei e vorba, pentru ei am venit aici. Medicii fac un efort teribil şi din ce am simţit sunt foarte apreciaţi de părinţi. Acum nu am venit ca ministru, ci ca medic. Sunt de la început în legătură cu cei care au fost implicaţi”, a spus ministrul. 

„Toţi şi-au făcut datoria admirabil. Ştim că lipsesc multe medicamente, dar nu în această situaţie. Sunt foarte frustrat că nu avem rezultatele anchetei, dar nu pot să oblig pe nimeni să dea rezultate. Ancheta s-a desfăşurat în condiţii standard. Părinţii au mare încredere în medicii de aici şi luptăm cu toţii pentru copii”, a adăugat Patriciu Achimaş-Cadariu.

UPDATE: Ministrul Sănătății efectuează o vizită, miercuri dimineață, la spitalul „Marie Curie”. Autoritățile nu știu deocamdată ce îi îmbolnăvește pe bebeluși.

Șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internați la Spitalul "Marie Curie", trei dintre aceștia în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie, prezentând o stare bună, a declarat miercuri pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu.

Potrivit acesteia, cei trei copii internați la Terapie Intensivă sunt urmăriți îndeaproape și nu necesită ventilație mecanică.

Toți trei sunt pe dializă peritoneală. Ceilalți patru copii cu sindrom hemolitic-uremic se află internați la secția de Nefrologie, trei fiind dializați, a spus medicul.

Denis Stănescu a amintit că marți au fost externați doi copii.

Tot marți, un al treilea bebeluș internat la „Marie Curie” a murit.

Mai mulți specialiști de la centrul medical din Stockholm vor veni în România pentru a analiza situația copiilor bolnavi.

Corpul de control al premierului a iniţiat, marţi, ''o acţiune de documentare (verificare)'' cu privire la modul în care este asigurat tratamentul medical şi la modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebeluşilor din judeţul Argeş.

×
Etichete: spital copii
x close