Nutriționistul Șerban Damian ne oferă mici trucuri cu ajutorul cărora să avem sărbători liniștite, din punct de vedere culinar.
„Trebuie să scoatem din alimentație grăsimile, dacă am exagerat la masa de Crăciun. Dacă am consumat alcool și dulciuri e un stres pentru pancreas(...). Balonarea instalată necesită tratament! Ea apare pentru că ai mâncat mult, ai combinat greșit alimentele și s-au produs gaze”, a spus el, miercuri, la rubrica „Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea”.
„Digestia poate dura chiar și câteva zile. Tranzitul intestinal este încetinit dacă ai mâncat grăsimi. Plimbările ajută la digestie, orice mișcare e benefică”, a adăugat el.