Antena 3 CNN Life Sănătate Sfat de sănătate. Cancerul pulmonar, boala ascunsă

Sfat de sănătate. Cancerul pulmonar, boala ascunsă

1 minut de citit Publicat la 10:08 29 Mai 2019 Modificat la 10:08 29 Mai 2019
Sfat de sănătate. Cancerul pulmonar, boala ascunsă

Pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar în stadii incipiente, au şanse mari de vindecare. Andreea Cigolea a discutat cu pneumologul Florin Mihălţan despre simptomele ascunse ale acestei grave maladii, dar şi cum este viaţa cu un singur plămân.

''Cancerul pulmonar este o boală ascunsă, evoluează de multe ori insidios şi depistarea este într-o formă care nu este chirurgicală, este o formă severă, avansată, unde singurele soluţii sunt chimioterapia şi radioterapia. Primul lucru care ar trebui să dea de gândit oricărui potenţial pacient este legat de factorul de risc primordial. Ştim că 80% din cancerele pulmonare sunt generate de fumat. Fumatul ucide mai mult decât o multitudine de alţi factori de risc care întotdeauna sunt puşi în faţă. Restul de 20% este acoperit de alţi factori de risc precum poluarea sau factori profesionali (meseriile care vin în contact cu gaze). Al doilea factor care ar trebui să dea de gândit şi care poate să reducă numărul de cancere, este de a sevra fumatul cât mai devreme. Cu cât întrerurpi mai devreme, cu atât este mai bine din punct de vedere al viitorului acestor pacienţi (...) Simptomele pot fi prezente cu luni înainte de a depista. Tusea, schimbarea caracterului tusei, în special la fumători. Scuipat cu sânge dimineaţa, scăderea în greutate fără nicio explicaţie, apariţia unui junghi, gâfâit, senzaţii de sufocare, greutate în respiraţie. Uneori semnalul vine dintr-o zonă surprinzătoare, o infecţie care complică prezenţa tumorii. Cu cât depistezi mai devreme aceste forme de cancer, cu atât tratamentul este mai optimist'', a spus pneumologul Florin Mihălţan.

×
x close