Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a propus schimbarea conducerii direcţiilor de sănătate publică din judeţele Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Prahova şi Ilfov, rata de vaccinare în aceste zone fiind sub 50%, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Potrivit Raportului privind Programul Naţional de Vaccinare, publicat miercuri de Ministerul Sănătăţii, cinci direcţii de sănătate publică nu au reuşit să îşi îndeplinească misiunea legală, rata de vaccinare la nivel judeţean fiind, în aceste cazuri, sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat.
Este vorba despre judeţele Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Prahova şi Ilfov.
Prin urmare, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcţie a directorilor executivi şi a celor care ocupă funcţia de directori executivi adjuncţi sănătate publică ai direcţiilor de sănătate publică din aceste cinci judeţe, iar în cazul celorlalţi directori de direcţii de sănătate publică din ţară, s-a decis transmiterea unui avertisment scris.
Decizia vine după ce, miercuri, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu premierul Mihai Tudose.