Antena 3 CNN Life Sănătate Noi analize gratuite în România, de la 1 iulie. Alexandru Rafila: "Două milioane de români trăiesc cu acest diagnostic, mulți fără să știe"

Noi analize gratuite în România, de la 1 iulie. Alexandru Rafila: "Două milioane de români trăiesc cu acest diagnostic, mulți fără să știe"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:21 10 Iul 2023 Modificat la 13:21 10 Iul 2023
analize rinichi
Noi analize gratuite în România, de la 1 iulie. Alexandru Rafila: "Două milioane de români trăiesc cu acest diagnostic, mulți fără să știe" Sursa foto: Profimedia Images

Începând cu 1 iulie 2023, populația adultă din România beneficiază gratuit de cele două teste de laborator necesare pentru diagnosticarea corectă a Bolii Cronice de Rinichi - rata de filtrare glomerulară estimată și raportul alumină-creatinină în urină.

Noul Contract Cadru de acordare a serviciilor medicale și normele de aplicare subsecvente prevăd decontarea investigațiilor la recomandarea medicilor specialiști de medicina familiei, a medicilor nefrologi și a altor specialități clinice, precum diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, medicină internă.

"Boala cronică de rinichi nu doare. Este un ucigaș tăcut. Din acest motiv, numeroase cazuri rămân fără diagnostic, deși investigațiile necesare sunt simplu de realizat.

La nivelul Ministerului Sănătății, împreună cu colegii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ne-am propus să schimbăm această realitate pentru cei aproape 2 milioane de români care trăiesc cu acest diagnostic, mulți dintre ei fără să știe.

Citește și: Mai multe analize medicale gratuite pentru români, din luna iulie

Astfel, începând cu data de 1 iulie populația generală adultă beneficiază gratuit de cele două analize recomandate de ghidurile internaționale pentru diagnosticul bolii cronice de rinichi: rata de filtrare glomerulară estimată și raportul alumină-creatinină în urină, ca parte din pachetul de bază de servicii medicale.

Din luna iulie este suficient ca oricine își face un set de analize medicale, în cabinetul medicului de familie, să primească aceste două teste pentru a ști dacă are un diagnostic de boală cronică de rinichi, depistarea precoce a acestei afecțiuni putând să facă diferența dintre viață și moarte. Atât de simplu și la îndemâna oricui!" a declarat prof. univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.

×
x close