Persoanele care suferă de boli digestive, precum gastrita ori ulcerul, trebuie să fie foarte atente la dietă în această perioadă, dat fiind că toamna este sezonul în care se bolile digestive se accentuează.
„În primul rând trebuie să fim atenţi la dietă. Toamna e sezonul crudităţilor, al fructelor şi legumelor, şi trebuie să avem mare grijă, pentru că de obicei acestea pot provoca accentuarea gastritei. Persoanele care suferă de gastrită sau ulcer e bine să consume legume şi fructe doar gătite, respectiv piureuri, compoturi etc. De asemenea, dacă e nevoie de tratament, atunci trebuie să urmăm tratamentul prescris de medic”, a precizat medicul Gheorghe Lascu, preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Maramureş.
Sursa: adevarul.ro