Sorina Pintea a spus miercuri, în Parlament, că scandalul cu apa potabilă din Capitală a ajuns prea departe și nu e o chestiune politică.
"Dacă buletinul de analize care scoate în evidenţă faptul că nivelul clorului a fost depăşit de aproape cinci ori într-un punct de recoltare este legat de politică, atunci daţi-mi voie să nu răspund acestor acuzaţii ridicole. Îmi fac treaba în calitate de ministru al Sănătăţii, nu aş vrea să politizăm acest aspect, pentru că s-a mers prea departe. S-a sesizat un fapt evident, adică nu cred că toate acele persoane care au sesizat au visat sau au avut alergii din senin. Sunt cazuri foarte clare. Până la urmă, cred că, nu ştiu, există o autoritate exact ca şi în cazul acestui medic (falsul medic - n.r.) dacă lucrurile se respectă aşa cum trebuie nu pot să apară probleme. DSP, MS a îndrăznit să spună că există o problemă, dar nu e o problemă politică, vă rog să reţineţi asta", a declarat ministrul Sănătăţii, miercuri, la Parlament, unde a fost prezentă la vernisajul unei expoziţii dedicate comemorării victimelor Holocaustului.
Ministrul Sănătății a mai spus că, la acest moment, apa din Capitală corespunde parametrilor.