Antena 3 CNN Life Sănătate Medicii de familie amenință că își închid cabinetele. Ei reclamă întârzieri la plată

Medicii de familie amenință că își închid cabinetele. Ei reclamă întârzieri la plată

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:44 08 Dec 2023 Modificat la 20:44 08 Dec 2023
doctor
Medicii de familie amenință că își închid cabinetele. Ei reclamă întârzieri la plată Sursa foto: Getty Images/Rawlstock

Mai mulţi medici de familie din Mureş vor ca de luni să închidă cabinetele, a declarat, pentru News.ro, Iulia Băilă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Mureş.

"Medicii de familie au o întârziere de plată de 21 de zile şi nu avem niciun comunicat din partea CNAS. Este un lucru foarte rău, iar de luni mulţi colegi vor să închidă cabinetele, lucru care va afecta foarte mulţi oameni care au nevoie de ajutorul nostru", a declarat Iulia Băilă.
 
În 20 noiembrie, mai multe organizaţii patronale ale medicilor de familie au reclamat că nu este respectat de către Casele de Asigurări de Sănătate termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie.
 
"Plata parţială, în proporţie de 60-70%, este inacceptabilă", afirmau acestea.

×
x close