McDonald’s a decis retragerea salatelor vândute în 3.000 de restaurante din 14 state americane, după ce cel puțin 61 de persoane au contractat parazitul unicelular Cyclospora în ultima săptămână.
Oficialii americani încearcă să descopere care dintre ingredientele din salată a provocat îmbolnăvirea oamenilor.
„Ancheta este la început, dar luăm măsuri pentru a ne asigura că toți consumatorii știu despre pericolul ca anumite produse să fie contaminate, astfel încât să se poată proteja mai bine și se trata, în cazul în care se simt rău”, a spus comisarul pentru Sănătate Scott Gottlieb, într-un comunicat.
Sursa: cnn.com