Antena 3 CNN Life Sănătate Marcel Ciolacu, anunț important despre concediile medicale: "Trebuie făcută o distincție clară"

Marcel Ciolacu, anunț important despre concediile medicale: "Trebuie făcută o distincție clară"

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 12:14 13 Feb 2024 Modificat la 13:52 19 Feb 2024

Marcel Ciolacu a adus în atenția publică, în cadrul unei conferințe de presă, situația privind acordarea concediilor medicale în țară. El a evidențiat că au fost acordate aproximativ 274.000 de concedii pentru dureri de spate și 187.000 pentru răceli.

Premierul a spus că trebuie făcută o distincție clară între cei care au nevoie de concediu medical și cei care nu au nevoie.

"Au fost vreo 274.000 de concedii date pentru că ne-a durut spatele. Au fost 187.000 de concedii medicale date în România fiindcă am strănutat și am fost răciți. Trebuie făcută o distincție clară care au nevoie, se află într-o nevoie, care au o boală gravă, între doamnele însărcinate", a spus premierul.

De asemenea, el a vorbit și despre impozitarea concediilor medicale, menționând faptul că din punctul lui de vedere pentru probleme minore de sănătate, românii nu ar trebui să fie scutiți de impozit.

"Vrem să facem o ordine în România? Sau vrem să continuăm de a ne delăsăm. Eu v-am spus punctul meu de vedere. Dacă vrem pentru răceală să dăm scutiri de impozite, dăm scutiri. Dacă vrem pentru o durere la spate, și n-am putut merge zece zile și noi avem două milioane de zile de concediu pe acest specific. Vreți să dăm scutiri de impozite? Foarte bine! Dar sunt plătite din banii tuturor", a declarat Marcel Ciolacu.

Material susţinut de PSD

×
Etichete: Marcel Ciolacu PSD
TOP articole
x close