Antena 3 CNN Life Sănătate Forumul Naţional de Neurologie: România va avea o nouă strategie pentru combaterea AVC-ului

Forumul Naţional de Neurologie: România va avea o nouă strategie pentru combaterea AVC-ului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:51 22 Apr 2023 Modificat la 18:53 22 Apr 2023
forum-neurologie-

Potrivit statisticilor, într-un an, aproape 70.000 de români suferă de un accident vascular cerebral, iar în acest context, specialiștii avertizează că România are nevoie de o strategie care să elimine riscul mortalității și al dizabilității.

Pentru o recuperare ulterioară rapidă, cei care se confruntă cu astfel de afecțiuni au nevoie de tratamentul numit tromboliză, care se administrează în primele patru ore de la primele simptome.

Specialiștii susțin că dacă un pacient este adus în timp cât mai scurt și se intervine rapid, atunci el poate să-și revină integral, însă, în România, nu există suficiente centre care să le ofere tratament celor care trec printr-un ACV.

Alexandru Rafila recunoaște că, în prezent, bolnavii care trec printr-un AVC se pot trata doar în câteva centre din țară, însă promite că odată cu implementarea strategiei am putea avea 25 de centre specializate, care să le poată oferi celor afectați mai multe șanse de a avea o viață normală.

"În prezent, a fost aprobat de către Ministerul Sănătății un atestat care face posibilă extinderea numărului de specialiști, astfel încât să avem, în întreaga țară, circa 25 de centre de trombectomie", a spus Alexandru Rafila.

Potrivit Ministerului Sănătății, strategia națională pentru combaterea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare va fi finalizată în cursul acestui an și va putea fi aplicată din 2024.

×
x close