Sute de pacienţi ajung zilnic la un spital din Bucureşti. Cu 30% mai mulţi decât într-o zi obişnuită. În spitalele din ţară, într-o săptămână, s-au prezentat 18.000 de pacienţi cu infecţii respiratorii acute.
Dintre ei, 280 au fost diagnosticaţi cu gripă.
În România, boala a ucis deja nouă oameni. Printre care şi un copil de patru ani.
Nu este târziu să ne vaccinăm, spun medicii.
Este indicat să mergem la doctor de la primele semne de răceală, pentru că lucrurile se pot agrava.
Simptomele gripei din noul val sunt diferite de cele ale unei răceli obişnuite. Debutează cu febră, dureri musculare, articulare şi dureri la nivelul globilor oculari.