"Lipsa medicamentelor din farmaciile din România nu este o noutate. Din fericire, o parte dintre aceste probleme s-a mai rezolvat. Trebuie să ținem cont că incidența infecțiilor respiratorii de la acest moment este destul de redusă.", a declarat Cristina Pavel, reprezentant Asociația Farmaciilor Independente Ethica.
"Lipsesc în continuare, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, medicamente din toate categoriile de afecțiuni.
Noi sperăm ca măsurile pe care autoritățile le-au luat să producă efectele pe care le dorim, iar în următorul sezon de infecții respiratorii, care bate la ușă odată cu începerea anului școlar, să nu ne mai confruntăm cu aceleași probleme mari de aprovizionare", a mai precizat aceasta, la Antena 3 CNN.
Farmaciile fac eforturi deosebite pentru a se aproviziona cu medicamentele de care pacienții au nevoie. În unele cazuri, medicamentele care lipsesc au o variantă alternativă, iar farmaciștii le prezintă această posibilitate.
În cazul în care nu se găsește o soluție, pacienții sunt îndrumați către medic pentru a li se prescrie un alt medicament.
De ce lipsesc medicamentele din farmacii
"Sunt mai multe motive. Unul dintre ele ține de prețul foarte mic la medicamentele din România, ceea ce l-a făcut pe producător să nu le mai livreze către țara noastră.
Astfel că ministerul sănătății a crescut prețurile la unele medicamente de la 1 augus
De asemenea, au fost încurajate unele unități din România să producă medicamentele care aveau o perioadă lungă de dispariție de pe piață", a mai precizat Cristina Pavel.