Apar controverse după publicarea listei de medicamente care pot influenţa capacitatea de a conduce. Medicii legiști și farmaciștii semnalează că pe lângă cele menţionate, există și alte medicamente eliberate fără prescripție care ar trebui să fie incluse. Lista actuală cuprinde medicamente prescrise pentru răceli, insomnie, afecțiuni acute și cronice. Farmacista Beatrice Speteanu a vorbit, la Antena 3 CNN, despre toate aceste lucruri.
„Într-adevăr, a fost publicat o nouă listă care conține trei medicamente noi. Și mai nou este faptul că acestea sunt cu denumirile comerciale, să le recunoască pacienții mult mai ușor, nu pe substanțe. Dar aceste substanțe active se regăsesc și în medicamente care se eliberează fără prescripție medicală. Iar dacă un pacient ia un medicament banal pentru dureri de cap, pentru dureri de spate și în doze mai mari, acestea sunt exact la fel ca cele care se eliberează pe rețetele verzi, care sunt pe lista medicamentelor interzise.
Bineînțeles, în momentul în care vine la farmacie are și posibilitatea de a fi avertizat sau de a întreba farmacistul. Iar toate aceste medicamente, ca toate cele menționate anterior pe listă, sunt inscripționate cu un triunghi roșu, cu un semn de exclamare în mijloc. Acest unghi este special pus pe ambalajul exterior, vizibil pentru conducătorii auto. Adică atenționare modul care să consumă aceste medicamente. Pacientul nu ar trebui să conducă un om, vehicul sau o mașină.
Ar trebui să păstrăm rețeta dacă vorbim de cele care sunt prescrise, pentru că am văzut pe acea listă publicat în Monitorul Oficial, sunt zeci de medicamente care conțin aceste substanțe care ne pot influența capacitatea de a conduce.
Bineînțeles, acele substanțe oricum se eliberează pe o prescripție specială. Una rămâne în farmacie, una rămâne la pacient, una rămâne la medic. Această prescripție este valabilă pentru a dovedi faptul că aceste medicamente, care pot fi și stupefiante, sunt consumate în mod legal de către pacient, la indicația medicului. Această prescripție, din păcate nu poate justifica conducerea vehiculului. Ea este doar pentru a putea dovedi faptul că aceste medicamente au fost procurate în mod legal, consumate în mod legal.”, spune Beatrice Speteanu.
Ce se întâmplă dacă luam medicamente pentru răceală eliberate fără rețetă
Specialistul a explicat și ce se poate întâmpla dacă luam medicamente pentru răceală, care se eliberează fără rețetă, dar care conțin substanțe din categoria celor interzise, și apoi ne urcăm la volan.
„Dacă aceste medicamente (n.r. pentru răceală) conțin combinații de ibuprofen sau paracetamol cu codeină, ele sunt într-o cantitate mai mică decât cel care sunt pe prescripție medicală, maximum 12,5mg. Problema ar fi doar în cazul unui consum exagerat, un abuz intenționat sau neintenționat, atunci da, ar putea ieși pozitiv la un drag test. De aceea trebuie să respecte dozele indicate pe prospect, dozele indicate de medic sau cele recomandate de farmacii și ar trebui să fie în regulă.”, a precizat aceasta.