Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a anunţat că s-a format o celulă de criză la nivelul MS, în urma exploziei care a avut loc duminică într-un târg de vechituri din cartierul Militari, informează agerpres.ro.
"În urma exploziei de astăzi din Valea Cascadelor s-a format o celulă de criză la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la nivelul cabinetului de ministru. În celula de criză sunt prezenţi şi secretari de stat. Suntem în permanentă legătură cu serviciile de urgenţă, cu toate spitalele implicate şi cu Unifarm pentru a avea mereu actualizarea stocurilor de medicamente specifice pentru arşi, care sunt necesare în acest tratament", a declarat Colintineanu, la Spitalul Floreasca.
El a precizat că în urma exploziei a fost chemat personalul care a participat la specializare în Franţa - trei plasticieni, doi anestezişti şi mai multe asistente.
Reprezentantul MS a făcut precizări cu privire la starea de sănătate a celor care au fost transportaţi la unităţile medicale.
"La Spitalul de Arşi avem un bărbat în vârstă de 72 de ani care este intubat în acest moment şi ventilat. Are arsuri pe 25% din suprafaţa corpului, arsuri de gradul I şi II. Avem o femeie în vârsta de 83 de ani, cu arsuri de 15% suprafaţa corpului gradul I şi II, un bărbat de 54 ani cu arsuri în suprafaţă de 25%, tot grad I şi II, şi o femeie de 45 ani cu arsuri în suprafaţă de 1% grad I şi II. Rămâne de văzut dacă va rămâne internată astăzi sau nu la Spitalul de Arşi. A mai venit între timp un pacient care a sosit pe cont propriu. Are arsuri minore şi rămâne de vazut dacă va rămâne internat sau nu. Probabil că nu", a mai spus Colintineanu.
La Spitalul Universitar a fost adus un bărbat de 27 de ani cu arsuri pe o suprafaţă de 1% din corp, arsuri de gradul II, iar din ultimele informaţii, acesta nu va rămâne internat.
La Floreasca avem următoarea situaţie: un bărbat de 50 de ani care are arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, arsuri de gradul II şi III, şi arsuri de căi aeriene. În acest moment, acest bărbat este intubat şi ventilat, se află deja în sala de operaţie şi urmează să înceapă operaţia în regim de urgenţă. Avem o femeie în vârsta de 64 de ani cu arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 23% din suprafaţa corpului. Aceşti doi pacienţi vor rămâne în Unitatea de arşi de la Spitalul Floreasca, Unitatea de arşi grav. Apoi, un bărbat de 58 de ani cu arsuri pe 10% din suprafaţa corpului gradul I şi II şi un bărbat de 59 de ani cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului, tot aşa de gradul I şi II. Aceşti doi pacienţi vor fi internaţi pe secţia de chirurgie plastică", a adăugat Colintineanu.
Nouă persoane au fost transportate la spitale din Bucureşti, după explozia care a avut loc duminică la târgul de vechituri de la Valea Cascadelor, informează un comunicat de presă al DGPMB.
Conform sursei citate, patru persoane au fost duse la Spitalul Clinic de Urgenţă, una la Spitalul Universitar de Urgenţă, iar alte patru persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.