Antena 3 CNN Life Sănătate Ce se întâmplă de fapt cu corpul femeilor care nasc natural! Ginecologii au spus tot! De asta se tem atâtea mame

Ce se întâmplă de fapt cu corpul femeilor care nasc natural! Ginecologii au spus tot! De asta se tem atâtea mame

<1 minut de citit Publicat la 11:30 07 Iun 2017 Modificat la 11:30 07 Iun 2017
o_1bi0qpmktccji0i1sg3hgn1sr48.png

Femeile care aleg să nască natural se confruntă cu niște probleme după naștere la care nu se așteaptă cu siguranță. Medicii ginecologi explică ce se întâmplă de fapt în corpul mamelor după ce nasc. 

”Lărgirea” vaginului apare în rândul femeilor care nasc pe cale naturală, din cauza efortului substanţial pe care îl depune musculatura vaginală în timpul travaliului. Există metode de tratament: exerciţiile Kegel (mişcările de contractare şi decontractare a muşchiului pubococcigian) şi rejuvenarea vaginală.

Dacă exerciţiile nu dau rezultate, femeile se pot orienta spre rejuvenarea vaginală, procedura de „strâmtare” şi creştere a elasticităţii vaginului. „Operaţia se efectuează sub anestezie generală şi durează între 30 şi 90 de minute. Pacienta va fi supravegheată timp de trei zile, în funcţie de complexitatea intervenţiei şi va trebui să meargă lunar la control. Efortul fizic şi contactul sexual sunt interzise în prima lună după operaţie”, spune dr. Ioan Stoian, medic ginecolog. Continuare AICI.

×
x close