Antena 3 CNN Life Sănătate Cazurile de gripă sezonieră au explodat, în unele spitale nu mai există locuri pentru bolnavi

Cazurile de gripă sezonieră au explodat, în unele spitale nu mai există locuri pentru bolnavi

Ştefan Petrică, Cristina Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 13:23 21 Ian 2023 Modificat la 13:23 21 Ian 2023
medici
Cazurile de gripă sezonieră au explodat, în unele spitale nu mai există locuri pentru bolnavi Sursa foto: getty images | Thomas Northcut

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, peste 500 de cazuri de gripă s-au înregistrat în ultima săptămână la nivel național, iar cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Capitală cu 360, în Maramureș peste 200, Sibiu aproximativ 200, iar în Iași aproximativ 100.

Medicii atrag atenția că ne mai așteaptă cel puțin o săptămână de foc cu multe prezentări în Unitățile de Primiri Urgențe, dar și în cabinetele medicilor de familie.

Valul de gripă s-ar putea domoli la sfârșitul lunii februarie, atunci ar putea să scadă considerabil cazurile de gripă și viroze, însă sunt deja spitale care încep să facă transferul, pentru că nu mai au locuri libere.

Cele mai aglomerate sunt spitalele de pediatrie, dar și cele de boli infecțioase.

Citește și: Avertismentul medicilor: Valul de virusuri produce urmări grave pe termen lung

Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, face transferuri aproape zilnic către alte unități medicale, dar și Spitalul Județean Călărași, după ce a rămas fără niciun pat liber în secția de pediatrie.

Aproximativ 140.000 de infecții respiratorii acute s-au înregistrat în ultima săptămână potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

În acest sezon, 27 de români au murit din cauza gripei.

×
x close