Antena 3 CNN Formula 1 Formula 1: Ultimele antrenamente pentru circuitul din Australia. Cine sunt favoriții

Formula 1: Ultimele antrenamente pentru circuitul din Australia. Cine sunt favoriții

I.C.
1 minut de citit Publicat la 09:19 14 Mar 2025 Modificat la 09:45 14 Mar 2025
GettyImages-2205018519
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a dominat prima sesiune de antrenamente libere. Foto: Getty Images

Vineri dimineața au avut loc primele două sesiuni de antrenamente înaintea Marelui Premiu al Australiei. Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a dominat prima sesiune de antrenamente libere, iar Charles Leclerc (Ferrari) pe cea de-a doua.

Sâmbătă are loc cea de-a treia şi ultima sesiune, înaintea calificărilor pentru cursa de duminică.

„Au fost două antrenamente libere foarte interesante. În primul antrenament Lando Norris a terminat în vârful clasamentului, iar în al doilea Charles Leclerc. Am avut și simulări de cursă în cel de-al doilea antrenament. Ferrari arată foarte bine, McLaren la fel de bine, iar surpriza vine de la George Russel, care a arătat excepțional de bine într-un stint cu pneuri dure, față de pneurile medii ale celor de la Ferrari și McLaren”, a comentat Cătălin Ghigea.

„Hamilton nu s-a descurcat foarte bine, a fost sub Leclerc și în primul și în al doilea antrenament, diferență destul de mare între ei. În primul antrenament au folosit pneuri medii și mai apoi softuri. Am avut surpriza ca Sainz să fie la un moment dat pe prima poziție și să termine acel antrenament pe locul doi, în fața lui Leclers și în fața lui lui Hamilton. Mai apoi, în antrementul cu numărul doi, care a concluzionat ziua de vineri, Hamilton a venit ceva mai sus, dar totuși în urma lui Charles Leclers cu 4 zecimi”, a adăugat Antal Putinică.

Program Marele Premiu al Australiei

Sâmbătă, 15 martie, ora 03:30 - antrenamente 3 (Antena Play)

Sâmbătă, 15 martie, ora 06:45 - calificări cursă (Antena 3 CNN și Antena Play)

Duminică, 16 martie, ora 05:45 - cursă (Antena 1 și Antena Play)

×
x close