Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Victor Negrescu: Apel pentru un tratament egal pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană

Victor Negrescu: Apel pentru un tratament egal pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană

3 minute de citit Publicat la 18:22 22 Mai 2020 Modificat la 18:22 22 Mai 2020
Victor Negrescu: Apel pentru un tratament egal pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană

Guvernul României și-a trimis cetățenii la muncă în străinătate fără niciun fel de protecție

Chiar dacă toată lumea a înțeles că reîntoarcerea la muncă în actualele condiții presupune respectarea unor noi norme și standarde de protecție pentru salariați, singurul care a ignorat noul context a fost Guvernul României, care a creat condiții speciale pentru a-și trimite fără niciun fel de protecție cetățenii la muncă în străinătate. Înghesuiți în autocare, avioane sau trenuri speciale, cu contracte semnate înainte de îmbarcare, fără niciun fel de suport sau îndrumare, lucrătorii români au fost exportați fără a se pune problema condițiilor în care vor munci. Degeaba se discută peste tot despre problematica redeschiderii activităților economice și a măsurilor impuse, românii nu meritau un astfel de tratament. Culmea este că nici polonezii, nici bulgarii și nici măcar sârbii din afara Uniunii Europene nu au considerat oportun să facă ce a făcut Guvernul României prin astfel de măsuri și acorduri speciale.

Ca urmare a apelurilor primite din partea mai multor persoane din diaspora, activiștii PES au tras nenumărate semnale de alarmă cerând explicații și măsuri urgente din partea executivului României, dar și acționând direct pe lângă instituțiile europene pentru a veghea la respectarea drepturilor lucrătorilor români la nivelul UE. Deși Guvernul României a preferat să ascundă sub preș problema, partenerii europeni au recunoscut existența unor sincope semnalând explicit responsabilitatea executivului din țară pentru faptul că a permis instaurarea acestor condiții speciale dincolo de recomandările europene privind relaxarea măsurilor medicale. 

Spre exemplu, Germania și-a revizuit, la inițiativa ministrului social democrat al Muncii și a sindicatelor europene, legislația privind protecția muncii pentru lucrătorii din abatoare unde am avut, din păcate, români expuși la COVID-19. Deci, se poate. Din păcate, ministrul român a fost acolo într-un simplu exercițiu de imagine evitând să specifice că actualul Guvern din România a permis ca aceste lucruri să se întâmple. Două luni au așteptat până să reacționeze deși subiectul este demult pe agenda publică și în mass media. Cu toate acestea, vedem cum se înmulțesc cazurile, iar demersurile în instanță ale lucrătorilor sociali români din Austria sau a celor sezonieri din Germania nu beneficiază de niciun sprijin, deși statul român putea și trebuie să le ofere asistență juridică.

Este vital ca această criza să conducă la o renaștere a valorilor sociale europene și naționale. Oamenii nu sunt bunuri perisabile ce pot fi consumate de piață, așa cum promovează ideologii de dreapta. Cetățenii reprezintă nucleul dur al oricărei societăți și trebuie protejați. Trebuie să învățăm să stăm uniți împotriva abuzurilor și exploatării sociale, să reacționăm folosind uneori instrumentele europene, dar mai ales să ne luptăm pentru protejarea drepturilor noastre. Interesant este că în locul Guvernului României au acționat sindicatele naționale și europene, dar și colegii din PES activists Diaspora alături de care am ridicat problema la cel mai înalt nivel. Mai mult, împreună cu ei oferim asistență și consiliere tuturor celor care au decis să acționeze pentru a-și proteja drepturile.

Problematica este departe de a dispărea deși, probabil, va fi acoperită de gălăgia provocată de actorii guvernamentali. Numărul lucrătorilor români care vor pleca în străinătate va fi în continuă creștere și este important ca acest proces să fie reglementat atât național cât și european pentru a-i proteja pe cetățenii care pleacă în căutarea unui venit sau a unui trai mai bun. În România, dreapta a fost cea care de-a lungul timpului a flexibilizat activitatea operatorilor de muncă sezonieră destructurând Codul Muncii în perioada crizei economice anterioare. În Europa, aceeași familie politică a frânat implementarea Pilonului Social European și blochează eforturile stângii pentru implementarea salariului minim european.
În această logică susținem petiția inițiată recent și care urmează a fi adresată Parlamentului European privind drepturi egale pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană: https://www.change.org/DrepturiEgale

Tot în această logică cer, inclusiv în numele colegilor mei din PES activists Diaspora, publicarea listei cu firmele care beneficiază de măsurile speciale luate de guvern, a numărului precis de lucrători exportați, situația la zi la locul de muncă și stabilirea unui grup de lucru cu toate partidele politice și partenerii sociali în vederea elaborării unei strategii privind reîntoarcerea la muncă a românilor atât în țară cât și în străinătate.

Este timpul pentru justiție socială în domeniul muncii, iar noi trebuie să fim primii care ne cerem drepturile!
 

×
Etichete: victor negrescu
x close