Un reprezentant al Consiliului European a spus vineri că nu există niciun mecanism legal în cadrul Uniunii, care să fie capabil să furnizeze aceste informaţii.
Pretenţia emisă de Ministerul Transporturilor Rus se aplică şi călătorilor care folosesc şi celelalte metode de transport în comun, cum ar fi cele feroviare sau maritime.
Ministerul de resort de la Moscova impune noi reforme, iar conform acestora, siguranţa privind transporturile va reveni în sarcina acestui minister.
Conform legislaţiei recente, toate informaţiile strânse de Ministerul Transporturilor, vor fi corelate cu cele obţinute de Ministerul de Interne şi de Serviciul Federal de Securitate.
Presa occidentală spune că informaţiile pasagerilor, care au ca destinaţie Rusia, vor trebui redirecţionate autorităţilor de la Moscova cu 30 de minute înainte de eliberarea biletelor de călătorie.
De asemenea, ruşii cer să aibă acces şi la informaţiile legate de bagajele călătorilor.