'Rapoartele vor prezenta într-un mod foarte obiectiv ce s-a realizat și ce trebuie încă făcut, vor include o serie de recomandări concrete pentru viitor. Multe dintre punctele care sunt de așteptat vor fi acoperite, evident, cele patru condiționalități, dar și chestiuni precum statul de drept sau alte probleme mai ample", a declarat luni Mark Gray.
România a făcut progrese în multe domenii, dar rămân îngrijorări cu privire la independența justiției, se arată în proiectul raportului MCV obținut de AGERPRES.
"Această evaluare arată că România a făcut progrese în multe domenii de la precedentul raport MCV. Istoricul instituțiilor cheie judiciare și de integritate a rămas pozitiv. Necesarele și mult așteptatele schimbări legislative au rămas pe drumul cel bun, iar spiritul de cooperare dintre instituțiile judiciare și Ministerul Justiției ajută la abordarea problemelor manageriale", se menționează în document.