Este un act "inacceptabil", iar "responsabilii" trebuie "găsiţi cât mai repede pentru a răspunde pentru acţiunile lor în faţa justiţiei", a declarat premierul francez Manuel Valls.
Darius, un adolescent român de etnie romă în vârstă de 16 ani, este în comă după ce a fost bătut de mai mulţi indivizi care îl suspectau de furt. Adolescentul locuia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. A fost găsit vineri seara în stare de inconştienţă, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes.
Procurorul din Bobigny, Sylvie Moisson, însărcinată cu ancheta, a declarat, marţi seara, că acest "act de barbarie" are ca mobil o tentativă de "răzbunare personală". "Nu se poate simplifica la un antagonism între cele două comunităţi, nu a existat stigmatizare nici de o parte, nici de cealaltă", a afirmat ea.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, adolescentul ar fi fost răpit de către câţiva tineri, a precizat Moisson, care nu a precizat numărul acestora.