Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Huliţi şi batjocoriţi în Marea Britanie, românii sunt APRECIAŢI într-un stat puternic din Europa: "Au ajutat la dezvoltarea ţării noastre"

Huliţi şi batjocoriţi în Marea Britanie, românii sunt APRECIAŢI într-un stat puternic din Europa: "Au ajutat la dezvoltarea ţării noastre"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 10:14 04 Iun 2014 Modificat la 10:14 04 Iun 2014
lisbon.jpg
În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Portugheză, ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere cu omologul său, Rui Machete.

Șefii celor două diplomații au pus accent pe numeroasele legături dintre cele două state în ceea ce privește domeniul cultural, fiind subliniate legăturile privilegiate, consolidate prin moștenirea latină. Au evidențiat importanța fructificării și consolidării acestui palier în următoarea perioadă, prin proiecte comune de cooperare care să vină în completarea moștenirii culturale comune.

Totodată, discuțiile au reliefat rolul particular jucat de către comunitatea de români din Republica Portugheză, formată mai ales în ultimul deceniu, aceasta fiind cea mai numeroasă comunitate provenită dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene. Ministrul de externe Rui Machete a exprimat deosebita apreciere pentru românii care trăiesc și muncesc în Portugalia, subliniind că aceștia reprezintă un exemplu de integrare reușită.

La rândul său, șeful diplomației române, Titus Corlățean, a adresat mulțumiri guvernului de la Lisabona pentru atitudinea deschisă și pozitivă față de comunitatea românească și pentru modul profund european în care a contribuit și contribuie la integrarea românilor în societatea lusitană. Fundamentul comun de latinitate contribuie, evident, la integrarea reușită a românilor în această țară. De asemenea, a evidențiat faptul că Portugalia se constituie, prin maniera în care a înțeles să integreze cetățenii proveniți din alte state, într-un model pentru Europa.

×
Etichete: imigranti romani
x close