Forma de guvernământ a unui stat dictează, într-o mare măsură, prosperitatea statului. Iar criza economică a fost cea care a scos la iveală care dintre ele fac sau nu faţă.
Potrivit analizei făcute de siteul Calea Europeană, monarhia constituţională este cea care se află în topul european al prosperităţii. În UE, un sfert din populaţie trăieşte în state conduse de monarhi.
Belgia, Danemarca, Luxemburg, Marea Britanie şi Irlanda de Nord, Spania, Suedia şi Olanda se bucură de o astfel de situaţie. Unul dintre motivele prosperităţii este dat de simbolul puterii, adică de regi şi regine. Chiar dacă nu mai deţin puterea efectiv, monarhii europeni se bucură de popularitate şi au, în unele cazuri, o influenţă decisivă.
Potrivit unui clasamnt făcut de Fondul Monetar Internaţional, în 2012, primul dintre cele şapte state care se află în topul prosperităţii este Marea Britanie, cu un PIB de peste 2.400 de miliarde de dolari, şi locul 6 în lume. Locul doi este ocupat de Spania, cu un PIB la jumatatea celui britanic şi locul 13 în lume. Olanda are un PIB de aproape 800 de miliarde şi ocupă locul 3 la nivel european şi 17 la nivel mondial.
Clasamentul este urmat de Suedia, Belgia, Danemarca, dar şi Luxemburg.