Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Azi noapte Uniunea Europeană s-a MODIFICAT. S-a întâmplat la ora 24:00 şi sute de mii de oameni au fost martori

Azi noapte Uniunea Europeană s-a MODIFICAT. S-a întâmplat la ora 24:00 şi sute de mii de oameni au fost martori

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 06:40 01 Iul 2013 Modificat la 06:40 01 Iul 2013
Azi noapte Uniunea Europeană s-a MODIFICAT. S-a întâmplat la ora 24:00 şi sute de mii de oameni au fost martori
Eveniment istoric în Uniunea Europeană! Croaţia a devenit în această noapte al 28-lea stat al Uniunii Europene. Peste o sută de lideri europeni au venit la Zagreb pentru a le ura croaţilor bun-venit în blocul comunitar. A fost o noapte de gală din care nu au lipsit concertele, focurile de artificii, dar şi un carnaval tradiţional.

La ora 24 fix, Croaţia a devenit, oficial, cel de-al 28 stat al Uniunii Europene. Evenimentul istoric a fost aplaudat de mii de oameni care au asistat la manifestaţiile din centrul Zagrebului. "Oda Bucuriei", imnul blocului comunitar, a răsunat în capitala croată.

Printre spectatori s-au numărat peste o sută de lideri europeni, dar şi preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene.

Prim-ministrul Croaţiei a ţinut să le mulţumească reprezentanţilor Uniunii Europene pentru încrederea acordată.

La miezul nopţii, drapelul Uniunii Europene a fost arborat alături de cel naţional pe instituţiile din Croaţia, iar posturile vamale de la graniţele cu ţările-membre UE au fost desfiintate. Ca urmare a intrării în Uniunea Europeană, Croaţia va beneficia de drepturile conferite de blocul comunitar: libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi investiţiilor.


×
x close