Antena 3 CNN Externe Un copil de 6 ani, suporter al echipei Le Havre, a primit interdicție pe stadion. Gestul inofensiv care i-a adus sancțiunea

Un copil de 6 ani, suporter al echipei Le Havre, a primit interdicție pe stadion. Gestul inofensiv care i-a adus sancțiunea

A.S.
1 minut de citit Publicat la 19:16 03 Dec 2024 Modificat la 19:16 03 Dec 2024
stadion de fotbal getty
Clubul a subliniat că regulile stadionului și ale competiției sunt valabile pentru toți. Foto: Getty Images

Un suporter al echipei Le Havre, în vârstă de doar 6 ani, a primit interdicție de acces pe stadion până la începutul anului viitor, fiind acuzat că a aruncat pahare de carton și bile de hârtie din tribune, în timpul meciului cu Reims din Ligue 1.  

Potrivit lequipe.fr, sancțiunea este una neobișnuită. Incidentul s-a petrecut la jumătatea celei de-a doua reprize a partidei, disputată la începutul lunii noiembrie, încheiată cu scorul de 0-3 în favoarea lui Reims.  

„Proiectilele” aruncate de copil erau pahare goale de carton și bile de hârtie, cel mai probabil trimise către un prieten din apropiere. Acestea au aterizat lângă marginea terenului, dincolo de panourile publicitare, fără să ajungă pe suprafața de joc sau să rănească pe cineva.

Incidentul a fost consemnat în raportul delegatului de meci, iar camerele de supraveghere au fost folosite pentru identificarea minorului. Acesta a primit o interdicție de a merge pe stadion pentru mai multe luni, sancțiune care s-a extins și asupra persoanei care îl însoțea, responsabilă de achiziția biletelor. Părinții copilului au fost informați printr-o scrisoare oficială despre decizie, pe care, conform HAC, nu au contestat-o. Suspendarea include meciurile cu Angers, desfășurat duminica trecută, precum și cele cu Strasbourg (în decembrie) și Lens (în ianuarie).

Clubul a subliniat că regulile stadionului și ale competiției sunt valabile pentru toți, indiferent de vârstă, și că sancțiunea ar fi putut viza întregul sezon.

„Este un pic dureros, dar suntem obligați să luăm măsuri în astfel de cazuri și în fața unui comportament exacerbat. Trebuie să sensibilizăm personalul de sprijin și să arătăm că stadionul trebuie să rămână un loc de sărbătoare, nu un loc în care să ne descărcăm furia”, au declarat oficiali ai clubului Le Havre.

×
x close