Antena 3 CNN Externe SUA îl sancționează pe oligarhul georgian care a fondat partidul de guvernământ și împinge țara spre Moscova

SUA îl sancționează pe oligarhul georgian care a fondat partidul de guvernământ și împinge țara spre Moscova

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 22:27 27 Dec 2024 Modificat la 22:27 27 Dec 2024
Ivanisvili
Oligarhul Bidzina Ivanișvili, fondatorul partidului "Visul georgian", a fost sancționat de Departamentul de Stat al SUA. Sursă foto: Hepta

Departamentul de Stat american a anunțat, vineri, sancțiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei, relatează Agerpres, citând agențiile internaționale de presă.

Potrivit Departamentului de Stat american, Ivanişvili compromite viitorul democratic şi euroatlantic al țării în beneficiul Rusiei.

Acțiunile lui Ivanişvili și ale partidului de guvernământ "Visul georgian", al cărui fondator este, "au subminat instituțiile democratice, au permis încălcări ale drepturilor omului şi au alterat exercitarea libertăților fundamentale în Georgia", a spus secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.

Blinken a condamnat represiunea violentă, de către guvernul de la Tbilisi, a protestelor din ultima lună ale  amplei mișcări pro-UE.

Urmare a deciziilor Departamentului de Stat american, toate activele lui Ivanişvili din SUA sunt înghețate.

Partidul "Visul georgian" nu a reacționat imediat cu privire la noile sancțiuni la adresa fondatorului formațiunii.

Cine este oligarhul georgian sancționat de SUA

Bidzina Ivanişvili a făcut miliarde în Rusia în metalurgie și telecomunicații în anii '90 și s-a profilat, totodată, drept vârful de lance al îndepărtării rapide a Georgiei de Occident.

El a acuzat public serviciile de informații străine că încearcă să împingă țara candidată la aderarea la Uniunea Europeană în război cu Rusia.

Ivanişvili nu deține în prezent nicio funcție politică oficială, dar manevrează pârghiile puterii în Georgia de un deceniu, conform comentariilor presei străine.

El a fost prim-ministru între anii 2012 și 2013, după ce a fondat partidul "Visul georgian".

Această formațiune se declară în favoarea unei țări democratice și pro-occidentale, dar optează în același timp pentru legături pragmatice cu Moscova.

Guvernul manevrat de Ivanişvili a înghețat negocierile de aderare la UE

Luna trecută, guvernul georgian a înghețat negocierile cu UE până în 2028, deși aderarea la Uniune reprezintă un obiectiv național de lungă durată, înscris în Constituția țării.

Înghețarea a dat startul unei serii de proteste de stradă, reprimate cu duritate de forțele de ordine. Peste 400 de persoane au fost reținute, inclusiv politicieni importanți din opoziție.

La 18 decembrie, Statele Unite i-au sancționat pe mai mulți funcționari de rang înalt din Ministerul georgian de Interne, pe care i-au acuzat de complicitate la reprimarea protestatarilor.

Noul președinte conservator și anti-occidental de la Tbilisi urmează să fie învestit duminică în funcție

Duminică, în Georgia urmează să aibă loc învestirea în funcția de președinte a lui Mihail Kavelaşvili

Provenit din sânul partidului de guvernământ, acesta este cunoscut pentru poziția sa ultraconservatoare şi antioccidentală.

Numirea în funcție a lui Kavelaşvili este contestată de președinta pro-europeană în exercițiu, Salome Zurabişvili, dar și de opoziția politică proeuropeană, care acuză fraude în favorarea formațiunii de guvernământ la ultimul scrutin legislativ.

Salome Zurabişvili a declarat că nu recunoaște rezultatele alegerilor şi că nu va părăsi funcția atunci când mandatul său se va încheia, la sfârșitul acestei luni.

UE și SUA urmăresc cu îngrijorare derapajul Georgiei spre Rusia

Uniunea Europeană și SUA sunt îngrijorate să vadă Georgia alunecând în autoritarism şi urmând calea Rusiei lui Vladimir Putin.

Partidul lui Ivanişvili a promovat în acest an legi de inspirație rusească privind "agenții străini" și drepturile comunității LGBT.

Sondajele de opinie arată că georgienii nu simpatizează, în general, cu Rusia, care continuă să sprijine în țară două regiuni separatiste.

Rusia şi Georgia nu au relații diplomatice oficiale de la "războiul de cinci zile" din 2008, câștigat de trupele Moscovei.

×
x close